Cooking with Lexu

Cooking with Lexu

Somon asiatic la cuptor

Lexu's avatar
Lexu
Sep 13, 2025
∙ Paid

Avem câteva rețete preferate de somon, pe care ar fi frumos să spun că le alternăm - realitatea e că repetăm obsesiv câte una până ne plictisim de ea și trecem la alta.

În perioada asta, e cu un mix de condimente asiatice - îmi dau ochii peste cap maxim când văd adjectivul “asiatic” în meniuri, dar între noi acasă zic că merge - ingredientele sunt frecvente în bucătăria japoneză, chinezească, coreeană. Folosesc un mix clasic de sos de soia, usturoi, ulei de susan, semințe de susan, ghimbir proaspăt ras.

Ingrediente (pentru 2 porții)

  • 2 bucăți de câte 200g de file de somon, sau un file mare întreg (o porție de 200g are 40 de grame de proteine)

  • 3 linguri de sos de soia

  • 1 cățel de usturoi tocat mărunt, zdrobit sau pudră de usturoi deshidratat (cam o jumătate de linguriță așa)

  • 1 linguriță de ghimbir proaspăt ras (dacă ai - merge bine de tot și fără)

  • 1 linguriță de ulei de susan

  • 1 linguriță de semințe de susan

Rețeta

  1. Amestec sosul de soia, usturoiul, ghimbirul și uleiul de susan.

  2. Dacă am timp, torn marinada peste somon și îl las să stea în frigider 20-30 de minute. Dacă nu, continui direct.

  3. Încălzesc cuptorul la 170 de grade Celsius.

  4. Pun somonul pe o tavă tapetată cu hârtie de copt, presar semințele de susan și îl pun în cuptor.

  5. Îl las la cuptor 15-20 de minute - până începe să miroasă gătit - mă uit la el și vreau să fie ușor rumenit, fără “cheaguri” albe crude peste.

Dacă ți se pare util să primești periodic astfel de rețete simple și gustoase în inbox, te invit să te înscrii. Abonații care susțin proiectul primesc și ceva pro tips, trucuri și variațiuni.

Keep reading with a 7-day free trial

Subscribe to Cooking with Lexu to keep reading this post and get 7 days of free access to the full post archives.

Already a paid subscriber? Sign in
© 2025 Alexandra Craciunoiu
Privacy ∙ Terms ∙ Collection notice
Start your SubstackGet the app
Substack is the home for great culture